Lc 1,41 …a tresăltat copilul în sânul ei.

Luca folosește acest verb doar cu o altă ocazie, atunci când îl pune pe buzele lui Isus care îi invită pe discipolii săi, disprețuiți și umiliți în această lume, să se bucure și să tresalte (Lc 6,23). Și nu este vorba despre o bucurie oarecare, de abia ivită, care trece imediat; este o bucurie profundă, intimă, de durată, care provoacă salturi sau, mai bine, dansuri. Da, chiar așa este: atunci când sosește Domnul, atunci când el intră în viața noastră, fericirea este de nestăpânit și atunci începe dansul.

Este frumos să vedem că toate acestea au loc în sân – loc sacru, ascuns, intim; acolo unde nicio privire nu poate ajunge, doar cea a lui Dumnezeu, care cunoaște bine adâncurile noastre pentru că chiar în acel loc ascuns ne-a plăsmuit, împletind cu degetele sale firele prețioase ale vieții noastre (cf Ps 139,13.15).

Primind-o pe Maria care coboară până în „cetatea” noastră, intră în casa noastră și ne oferă salutul său, înseamnă că și noi putem să participăm la această bucurie nouă, acest dans al vieții cu Domnul.