O ZI DE ANALIZĂ ȘI DE SĂRBĂTOARE
Miercuri, 16 decembrie 2020, a fost o zi de sărbătoare pentru noi, fiindcă ne-am reunit on-line în cadrul Adunării generale a membrilor Primus ONG.
Mihaela Cotarcea | 17 decembrie 2020
Întâlnirea a fost deschisă de salutul președintelui, urmat apoi de o scurtă prezentare din partea tuturor membrilor prezenți, conectați în spaţiul virtual nu numai din România, ci şi de peste hotare.
Raportul de activitate a parcurs proiectele noastre dragi, derulate în cadrul anului ce s-a scurs: „Vreau să ajut şi eu!” (coord. Cristi Boghiu), „Părinți responsabili, copii fericiți” (coord. pr. Mihai Roca), „Pedagogia Franz Kett. Creativitate şi reînnoire în cateheză” (Coord. Liliana Pușcașu şi Maria Andrici), „La pas prin Viena” (coord. Carmen Trișcă), „Mens sana in corpore sano” (coord. Daniela Mititelu), „Lectio divina, mod de rugăciune într-o lume secularizată” (coord. pr. Mihai Roca şi Mariana Sofronie) şi „Spiridușul lui Moș Crăciun” (coord. Cristi Boghiu), ultimul proiect fiind chiar acum în derulare, la a doua sa ediție.
Un proiect nou de care s-a vorbit este „Frumusețea cuvântului” (coord. Carmen Mihaela Cotarcea). Scopul său este promovarea frumuseții textului scris prin corectitudinea lingvistică, prin claritatea conținutului şi armonia sa stilistică. Trăim o perioadă în care se scrie mult şi grăbit. În acest context, ne simțim chemați să ne aducem aportul prin asistența specializată acordată pentru publicarea unor texte îngrijite, care să aducă folos şi bucurie cititorului. Prin proiectul nostru putem fi un sprijin real pentru edituri, în general, şi unul aparte pentru editarea literaturii teologice, întrucât avem personal specializat şi în acest domeniu.
Beneficiar al proiectului „Frumusețea cuvântului” poate fi orice persoană fizică, editură sau organizație care solicită corectura a unui text scris. În cazul lucrărilor având conținut teologic, suntem printre puținii care putem oferi o corectură realizată de un lingvist cu specializare şi în teologie.
Au urmat discuțiile libere ale AGA, iar în cadrul propunerilor s-a amintit şi de modul în care vom evolua la nivel de utilizare a spațiului virtual în noile condiții create, dar şi despre continuarea proiectelor deja devenite tradiție în cadrul Primus ONG.
Situația la zi a fost un alt punct la întâlnirii, apoi am văzut şi echipa de conducere Primus. Finalul întâlnirii a fost unul cald, emoționant, în care s-au rostit urări pentru sărbătorile ce bat la ușă, cu speranța unei grabnice revederi, fie ea şi în mediul on-line.
Împreună, pentru o lume mai bună! Be Primus!